Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

INDIA 2016 - Triungul de aur si GOA

Delhi
 

Descriere

India - Nestematele Triunghiului de Aur si paradisul tropical din Goa
 
Va invitam sa descoperiti una dintre cele mai vechi si mai influente civilizatii din lume. O tara cu un trecut inimaginabil de bogat, caracterizata in prezent printr-o mare varietate culturala si geografica. O tara care fascineaza prin contraste neasteptate intre saracie si frumusete. Aceasta calatorie incepe cu vizita vestigiilor Imperiului Mogul de odinioara, monumente de o frumusete nemuritoare si se termina pe plajele dogorite de soare ale Oceanului Indian.

SERVICII  INCLUSE:
transport cu avionul, compania Qatar Airways, pe ruta Bucuresti - Delhi (escala Doha); Goa - Bucuresti (escala Doha);
transport cu avionul, companii locale: Delhi - Varanasi; Varanasi - Khajuraho; Jaipur - Goa (zbor cu escala);
10 nopti cazare cu demipensiune (mic dejun si cina) in hoteluri de 4* si 5*: 2 nopti Delhi, 1 noapte Varanasi, 1 noapte Khajuraho, 1 noapte Agra, 2 nopti Jaipur, 3 nopti Goa;
transport cu autocar dotat cu aer conditionat pe toata durata calatoriei conform programului;
transport cu trenul expres Shatabdi Express: Jhansi - Agra;
tururile si excursiile mentionate in program;
plimbare cu barca pe raul Gange in Varanasi;
plimbare pe elefanti la Fortul Amber;
ghizi locali vorbitori de limba engleza;
intrarile la obiectivele turistice mentionate in program;
insotitor roman de grup pe toata durata calatoriei.

NU SUNT INCLUSE:
taxele de aeroport pentru zborurile internationale (obligatorii): 295 euro/persoana (pot suferi modificari, valoarea exacta va fi comunicata cu circa 3 saptamani inaintea plecarii);
taxele de aeroport pentru zborurile interne: 95 euro/ persoana (pot suferi modificari);
taxa de viza si procesare acte India: 180 lei/persoana (poate suferi modificari) - se achita la agentie in momentul inscrierii;
bacsisurile pentru soferi si ghizi locali, recomandate (aproximativ 40 USD/persoana - se vor achita insotitorului de grup, la sosirea in India);
apa si alte bauturi la mese;
excursiile optionale - excursie turul orasului Goa (ziua 10) : 25 euro/persoana & turul plantatiilor de condimente (ziua 11): 20 euro/persoana  (preturi valabile pentru un grup minim de 15 persoane)
asigurarea medicala (recomandata) si asigurarea storno; polita de asigurare storno se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice;
orice alte servicii care nu sunt mentionate in program.

GRUP MINIM:  20 PERSOANE
Pentru un grup de 15-20 persoane, tariful se majoreaza cu 75 EURO/persoana. Pentru un numar mai mic de 15 participanti pretul se recalculeaza sau excursia se reprogrameaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

ACTE NECESARE PENTRU OBTINEREA VIZEI PENTRU INDIA:
Pasaport valabil minim 6 luni de la data returului, cu cel putin 2 pagini libere // formular de viza completat electronic de fiecare solicitant de viza // o fotografie recenta color, dimensiuni 5 cm x 5 cm pentru viza de India.
Dupa depunerea dosarelor de viza de catre agentia noastra este necesara prezenta personala a turistilor la Ambasada Indiei din Bucuresti in vederea inregistrarii biometrice (amprentare), la data si ora comunicate de agentie (cu cca 3-4 saptamani inainte de data plecarii).
Termen limita de transmitere a actelor pentru viza India: circa 4 saptamani inainte de data plecarii. Durata de procesare a vizelor pentru grupuri este de aproximativ 3 saptamani.

ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ORE LOCALE) - COMPANIA QATAR AIRWAYS:
17.11: Otopeni 20:00 - Doha 01:35 / 02:50 - Delhi 08:45 (18.11)
28.11: Goa 03:50 - Doha 05:25 / 06:40 - Otopeni 10:45

TRANSFERURI DIN PROVINCIE:
15 EURO / adult /dus-intors si 10 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasul PLOIESTI
20 EURO/adult /dus-intors si 10 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele GIURGIU, URZICENI
25 EURO/adult /dus-intors si 10 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasul TARGOVISTE
30 EURO / adult / dus-intors si 15 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA
35 EURO/adult /dus-intors si 15 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PREDEAL, SLOBOZIA
40 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, CALARASI
45 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele FOCSANI, SLATINA
50 EURO/adult /dus-intors si 30 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele CONSTANTA, CARACAL
55 EURO/adult /dus-intors si 30 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele CRAIOVA, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS
65 EURO/adult /dus-intors si 35 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele TULCEA, BACAU
70 EURO/adult /dus-intors si 35 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasul SIBIU
80 EURO/adult /dus-intors si 45 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIGHISOARA, MEDIAS
95 EURO/adult /dus-intors si 50 EURO / copil 2-12 ani/dus-intors din orasul TG MURES

CONDITII FINANCIARE
TERMENE DE PLATA:
30% din pretul pachetului turistic la inscriere;
50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic cu minim 21 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 21 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 61 zile - 46 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 45 zile - 31 zile inaintea plecarii;
70% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 30 zile - 15 zile inaintea plecarii; 
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face cu mai putin de 14 zile inaintea plecarii.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
 
TERMEN LIMITA DE INSCRIERE: 10.10.2016.

OBSERVATII:
In cazul neobtinerii vizei se retin penalizarile aferente momentului la care s-a aplicat pentru viza; taxa de viza este nerambursabila.
Documente necesare calatoriei: pasaport valabil cel putin 6 luni de la data intoarcerii in tara, copie xerox pasaport. Copiii au nevoie de pasaport individual.
Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare din program este cea atribuita in mod oficial de Ministerul Turismului din India conform standardelor proprii; mesele incluse in pret au specific local;
Conducatorul de grup roman isi rezerva dreptul de a modifica programul in functie de anumite situatii obiective ce pot interveni in timpul circuitului.
Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu.
Agentia isi rezerva dreptul de a modifica suma aferenta taxelor de aeroport in situatia in care acestea sunt impuse de terti (agentie aeriana).
Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.
Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar, seif); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor. De asemenea, in momentul efectuari cazarii, hotelul poate solicita drept garantie cartea de credit sau o anumita suma de bani rambursabila la sfarsitul sejurului.
Conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: 1. sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; 2. sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; 3. adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro.
Excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru Agentia Paralela 45. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca participantii vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local.
Oferta a fost  calculata pe baza paritatii euro/dolar valabile in luna februarie 2016; in situatia modificarii cu mai mult de 3% a acestei paritati, agentia isi rezerva dreptul de a modifica tariful.
Agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure.
Asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua.
Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.

Itinerariu

Ziua 1

BUCURESTI - DOHA
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Otopeni, ora 18:00. Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways la ora 20:00.

Ziua 2

DOHA - DELHI
Sosire in Doha la ora 01:35. Decolare din Doha la ora 02:50. Sosire in Delhi la ora locala 08:45. Dupa traditionalul 'Bun venit in India!, transfer la hotel 5* (cazare in cursul diminetii, in functie de disponibilitatea hotelului) si timp liber pentru odihna. Dupa-amiaza, tur panoramic al Vechiului Delhi (Old Delhi) - construit de imparatul mogul Shah Jahan pe malul raului Yamuna la inceputul secolului al XVII-lea. Vechiul Delhi a fost capitala Imperiului Mogul ce a lasat mostenire generatiilor ulterioare multe palate si forturi uimitoare care reflecta desavarsirea arhitecturii mogule. Se va admira din exterior Fortul Rosu (UNESCO) - complex magnific construit cu scopul de a deveni paradisul personal al imparatului Shah Jahan. Plimbare printre stradutele pline de culoare ale zonei comerciale vechi, Chandni Chowk, pentru a simti aromele ametitoare ale mirodeniilor locale. Turul include intrari la: Jama Masjid (Moscheea de Vineri) - ultima cladire construita de Shah Jahan, care este in prezent cea mai mare moschee din India si Raj Ghat, locul unde este incinerat Mahatma Gandhi, liderul spiritual al Indiei, considerat si parintele natiei. Cina si cazare la hotel Piccadilly 5* (sau similar) in Delhi.

Ziua 3

DELHI
Mic dejun. Tur in partea noua a orasului (New Delhi), denumita si Lutyens Delhi dupa numele arhitectului britanic care a fost responsabil cu proiectarea si construirea acestei zone. Contrastul dintre Vechiul Delhi si Noul Delhi se va vedea la tot pasul, turul dezvaluind cealalta fata a orasului, ce aminteste de perioada cand New Delhi a fost capitala Imperiului Britanic in India. Vor putea fi admirate din exterior: Poarta Indiei - ridicata initial in onoarea soldatilor indieni ucisi in Primul Razboi Mondial si devenita simbol al orasului si al independentei, Parlamentul, resedinta presedintelui si cartierul diplomatic. Intrare in Complexul Arheologic Qutb (UNESCO) pentru a vizita: Qutb Minar, cel mai faimos monument din acest complex, fiind cel mai inalt minaret de caramida din lume (72,5 m) si totodata cel mai vechi exemplu de arhitectura islamica al subcontinentului (construit in 1199), Quwwatu l-Islam - cea mai veche moschee din nordul Indiei, Alai-Darwaza - o magnifica poarta de intrare in moschee, minaretul sultanului Alau-ud-din Khilji - proiect impresionant ramas neterminat, si o curiozitate metalurgica - o coloana din fier care nu a ruginit de-a lungul secolelor. Cina si cazare la hotel Piccadilly 5* (sau similar) in Delhi.

Ziua 4

DELHI - VARANASI
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Delhi pentru zborul spre Varanasi, legendarul oras sfant al hindusilor. Decolare la ora 10:30. Sosire in Varanasi la ora 11:45 si cazare la hotel 4*. Dupa-amiaza tur pietonal pe stradutele inguste din Varanasi pentru a descoperi unele dintre cele mai sacre temple ale hinduismului. Turul include vizita templului Bharat Mata ('Patria Mama India), inaugurat de Mahatma Gandhi in anul 1936, un loc unic dedicat tuturor indienilor, indiferent de religie, casta sau origine etnica simbolizand unitatea in diversitate. Seara, participare la spectaculoasa ceremonie care are loc pe malurile fluviului Gange. In fiecare an sute de mii de pelerini vin aici ca sa se inchine Mamei Ganga. Ritualurile stravechi, ce-si au obarsia in religia vedica, includ incantatii, aprinderea focului considerat sacru si eliberarea ofrandelor de flori in apele Gangelui. Cina si cazare la hotel Ideal Resort 4* (sau similar) in Varanasi.

Ziua 5

VARANASI - KHAJURAHO
Dis-de-dimineata plimbare cu barca pe fluviul Gange pentru a admira rasaritul si a simti atmosfera unica din acest loc incarcat de istorie, religie si contradictii. Pentru hindusi, Gangele e mai mult decat un rau, el este venerat ca o zeita, cunoscuta sub numele Ganga. Acestia considera ca apele sale au puterea de a purifica sufletul si de a curati spiritul, un loc unde trebuie sa ajunga macar o data in viata pentru a primi nemurirea. Ritualurile de purificare in Gange, indeplinite printre temple darapanate, nenumaratele ruguri funerare si calugarii sadhu, considerati sfinti inca din timpul vietii, creeaza o atmosfera unica. Intoarcere la hotel pentru micul dejun. Dupa-amiaza transfer la aeroport pentru zborul spre Khajuraho. Decolare la ora 12:35, sosire la ora 13:25. Vizita renumitelor temple ale iubirii din Khajuraho. Dintre cele 85 de temple construite aici de imparatii Chandela intre anii 950 si 1050 d.C., cele 25 care s-au pastrat pana in prezent se numara printre cele mai frumoase temple din India si din lume. Acestea au fost incluse in patrimoniul mondial UNESCO deoarece 'ating echilibrul perfect dintre arhitectura si sculptura'. Unii carturari religiosi considera sculpturile erotice de la Khajuraho ca fiind spirituale si sacre, altii le considera profane. Se vor vizita celebrele temple Kandariya Mahadeva (Templul Placerilor Interzise), considerat astazi un exemplu concludent al artei arhitectonice din India medievala, Lakshmana, unul dintre cele mai vechi temple, bogat ornamentat cu sculpturile a peste 600 de zei din mitologia hindusa, Varaha, Matangeshwara, Vishwanatha si altele. Cina si cazare la hotel Ramada 4* (sau similar) in Khajuraho.

Ziua 6

KHAJURAHO - AGRA
Mic dejun. Dimineata transfer la gara din Jhansi. In drum, oprire pentru a vizita cetatea medievala Orchha, construita in timpul dinastiei Bundela, pe malurile raului Betwa. Prima oprire va fi la palatul fortificat Raj Mahal pentru a admira minunatele picturi murale inspirate din mitologia hindusa. Apoi, oprire la Palatul lui Jahangir, Jahangir Mahal, construit in secolul XVII de domnitorul local Bir Singh Deo pentru vizita de stat a imparatului mogul Jahangir. Se spune ca palatul care are peste o suta de camere a fost construit in 22 de ani si folosit o singura noapte. Se vor mai vedea si alte edificii ridicate in timpul dinastiei Bundela, printre care: Seesh Mahal, acum un hotel sub conducerea guvernului, templul Lakshmi Narayan cu zidurile sale si alei pe marginea raului Betva si cenotafele regale (chhatris). Plecare cu trenul din Jhansi spre Agra (Shatabdi Express/ plecare la ora 17:55, sosire in Agra la ora 20:30). Sosire in Agra si transfer la hotel 5*. Cina si cazare la hotel Clarks Shiraz 5* (sau similar) in Agra.

Ziua 7

AGRA - JAIPUR
Mic dejun. Tur panoramic al orasului Agra, odinioara capitala mogulilor, si vizita la Taj Mahal, una dintre cele mai cunoscute noi minuni ale lumii. Cladirea de marmura a Taj Mahalului, un durabil simbol al iubirii, a fost construita intre 1631 si 1648 la ordinul imparatului mogul Shah Jahan in memoria iubitei lui sotii, Mumtaz. In 1983, Taj Mahalul a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO datorita marii sale valori istorice si culturale. Poetul englez Edwin Arnold descria Taj Mahal-ul ca fiind 'nu un monument de arhitectura, ci dragostea unui imparat incrustata in piatra' iar lui Rabindranath Tagore ii placea sa spuna ca Taj Mahalul este 'o lacrima pe obrazul timpului'. Dupa-amiaza, vizita Fortului Agra unde au avut resedinta marii imparati moguli Akbar, Jahangir si Shah Jahan. Acestia l-au impodobit cu marmura, pietre pretioase si gradini frumos aranjate. Intr-unul din turnurile acestui fort a fost exilat Shah Jahan de catre fiul sau Aurangzeb. Se spune ca ultimii sapte ani ai vietii sale, Shah Jahan, intemnitat in Fortul din Agra, i-a petrecut admirand frumusetea Taj Mahalului care se inalta nu departe de el. Dupa-amiaza, plecare cu autocarul spre Jaipur. In drum, oprire pentru a vizita Fatehpur Sikri (UNESCO), construit in a doua jumatate a secolului XVI de catre Imparatul Akbar pentru a fi noua capitala a imperiului Mogul. Orasul insa a indeplinit acest rol doar 12 ani (intre 1573 si 1585), dupa care a fost abandonat. Fatehpur Sikri a mai fost supranumit si orasul fantoma fiind nelocuit de sute de ani. Trecutul formidabil al acestui oras este reflectat de pavilioanele si palatele marete din gresie rosie. Vom admira superbele constructii ale orasului, construite intr-un amalgam de stiluri - mogul, indian, persan si islamic, printre care: Panch Mahal - palatul cu cinci etaje, Jama Masjid - cea mai mare moschee din perioada mogula, Palatul Birbal, Divan-i Am - Sala de audiente publice, Divan-i Khas - Sala de audiente private, si multe alte edificii impresioanante. Spre seara, sosire in Jaipur. Cina si cazare la hotel Holiday Inn 4* (sau similar) in Jaipur.

Ziua 8

JAIPUR
Mic dejun. Dimineata excursie la binecunoscutul Fort Amber, construit pe culmea unui deal, fort care ilustreaza perfect splendoarea in care traiau maharajahii de odinioara. Drumul de la poalele dealului la poarta fortului este parcurs pe spatele elefantilor. De-a lungul secolelor, impunatoarea constructie a jucat rol de palat, dar si de unitate administrativa si bastion militar. In interior, vom vizita: Gradina Charbagh, Sukh Niwas sau Palatul Placerilor, Jai Mandir sau Holul Victoriei, care adaposteste Sheesh Mahalul (Sala Oglinzilor), Diwan-i Am sau Holul pentru audiente publice, Diwan-i-Khas, Holul audientelor private, diferite porti frumos decorate (Ganesh Pol - Poarta lui Ganesh, Chand Pol - Poarta Lunii, etc) si alte palate. Dupa-amiaza, vizita Orasului Roz, denumit astfel datorita caselor sale vechi, varuite in aceasta nuanta. Turul include intrare la Muzeul din Palatul Orasului si Observatorul Jantar Mantar (UNESCO), unul din cele cinci observatoare construite de maharajahul Sawai Jai Singh II, conducator din dinastia Rajput. Observatorul, construit la inceputul secolului XVIII, este situat intr-un parc si contine mai multe instrumente de piatra care furnizeaza informatii detaliate si destul de exacte despre corpurile ceresti. Vizita se va incheia cu o plimbare pe langa Hawa Mahal - Palatul Vanturilor, renumit pentru fatada sa elaborata cu cele 1000 de ferestre care permiteau odinioara doamnelor de la curte sa urmareasca procesiunile fara a fi vazute. Cina si cazare la hotel Holiday Inn 4* (sau similar) in Jaipur.

Ziua 9

JAIPUR - GOA
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Goa (zbor cu escala). Sosire in Goa la ora 14:00 si transfer la hotel 4*. Timp liber in fosta capitala portugheza a Indiei, oras inclus in lista celor mai romantice destinatii din lume. Goa este o destinatie renumita si pentru numeroasele plaje cu nisip fin. Se spune si ca aici se pot admira cele mai frumoase apusuri de soare. Farmecul orasului insa poate fi cel mai bine savurat cutreierandu-i stradutele pitoresti. Cina si cazare la hotel Country Inn & Suites By Carlson 4* (sau similar) in Goa.

Ziua 10

GOA
Mic dejun. Va puteti relaxa pe plajele insorite ale acestui paradis tropical sau, optional, puteti face turul fermecatorului oras Goa impreuna cu ghidul local pentru a descoperi cateva dintre bisericile si manastirile care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Se vor admira superbele constructii ale orasului printre care: Basilica Bom Jesus, construita in 1605, locul unde sunt pastrate moastele Sf. Francis Xavier, crestinatorul Asiei, numit si 'Apostolul Indiilor, Catedrala, unul dintre cele mai vechi edificii religioase din Goa, biserica Sf. Francisc de Assisi unde exista si un muzeu arheologic. Cina si cazare la hotel Country Inn & Suites By Carlson 4* (sau similar) in Goa.

Ziua 11

GOA
Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau, optional, vizita planatiilor de condimente pentru a afla lucruri noi despre mirodeniile locale care in trecut valorau mai mult decat aurul datorita calitatii pe care o ofereau vietii. Acest tur surprinde foarte bine adevarata esenta a oricarei calatorii in India: forfota strazilor pline de ricse, vaci sacre, culori senzationale si aroma permanenta a mirodeniilor. Cina si cazare la hotel Country Inn & Suites By Carlson 4* (sau similar) in Goa.

Ziua 12

GOA - BUCURESTI
Transfer la aeroportul din Goa. Imbarcare pe cursa Goa - Doha, compania Qatar Airways, cu decolare la ora locala 03:50; sosire in Doha la 05:25; decolare spre Bucuresti la ora 06:40. Sosire in Otopeni la ora 10:45.